Casa Justin Pârvu va avea de jur împrejur pe gardul terenului un muzeu în aer liber format din 50 de bannere la dimensiunea 200 x 80 cm. Bannerele fac parte din expoziția Caravana Eroilor. Cararavana Eroilor este o expoziție mobilă despre eroii și martirii români din temnițele comuniste, dedicată în principal elevilor, studenților și tinerilor din România.
Expoziția a fost deja expusă în peste 50 de locații din România și din străinătate: muzee de istorie, universități, licee, școli și parohii ortodoxe.
Eroii pe care îi aducem înaintea voastră sunt adevărate modele de viață, oameni de o înaltă ținută morală, înțelepți, curajoși, iubitori de Dumnezeu, de familie, de țară, de neam și de carte, smeriți, blânzi, gospodari și mai ales cu o mare capacitate de jertfă. Scopul expoziției are o dublă dimensiune, culturală și morală.
În plan cultural ne-am propus să-i ajutăm pe tineri să-și cunoască istoria recentă a țării și să înțeleagă adevărata amploare a comunismului cu toate cauzele care l-au favorizat și consecințele nefaste care i-au urmat, unele dintre ele prezente până astăzi.
În plan moral, propunem modele de oameni care au apărat în chip eroic, cu prețul libertății, al sănătății și uneori al vieții, credința creștin-ortodoxă și demnitatea neamul românesc în timpul dictaturii comuniste.
Eroii pe care îi aducem înaintea voastră sunt adevărate modele de viață, oameni de o înaltă ținută morală, înțelepți, curajoși, iubitori de Dumnezeu, de familie, de țară, de neam și de carte, smeriți, blânzi, gospodari și mai ales cu o mare capacitate de jertfă.
Vă așezăm în față, sub numele de eroi, doar câteva exemple din elita neamului românesc din secolul XX: oameni politici, militari de carieră, academicieni, profesori, avocați, ingineri, polițiști, medici, ierarhi, preoți, scriitori, oameni de cultură, studenți, țărani și oameni de rând, toți împreună și fiecare dintre ei opunându-se instaurării dictaturii comuniste în România.
Toți au ajuns pe nedrept, mai devreme sau mai târziu, în universul temnițelor comuniste, suferind ani grei de foamete, frig, mizerie, bătăi crunte, anchete distrugătoare, singurătate, deznădejde, teroare psihologică, etc., …dar Dumnezeu i-a arătat învingători în final, le-a dat putere să-și depășească limitele, neputințele, să-și îndrepte căderile, să-și sfințească viața, să-și ierte călăii și să devină modele de biruință a răului prin puterea credinței și a curajului.
Mesajul expoziției, care este defapt testamentul acestor eroi izvorât din experiența persecuției îndurată cu credință, este unul care cheamă oamenii la întreita iubire de Dumnezeu, de aproapele și de neam.
Într-o lume în care pseudo-modele se găsesc la tot pasul și mulți dintre tinerii de astăzi cad victime unor atitudini greșite de viață, Caravana Eroilor vine și aduce înainte oameni reper, încercați în cele mai dramatice momente ale neamului românesc, oameni care prin povestea vieții lor pot motiva spre o trăire demnă povestea vieții noastre.